Lucrările de modernizare a Spitalului Vechi din Râmnicu Vâlcea au ajuns la un stadiu de 75 la sută.
Investiția, de aproximativ 20 de milioane de euro, transformă clădirea de patrimoniu într-un spital modern, cu aparatură și mobilier la standarde europene.
Pe șantier sunt mobilizați peste 100 de muncitori, care lucrează la finisaje interioare și exterioare, la instalații și recompartimentări, pentru ca fiecare spațiu să corespundă cerințelor medicale actuale.
Clădirea principală a fost deja consolidată, iar termenul de finalizare este anul 2026. Noul spital va oferi condiții îmbunătățite atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.
Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, afirmă că promisiunea făcută vâlcenilor este aproape îndeplinită: „Spitalul Vechi va deveni un Spital Nou”.



