Un complex de manifestari dedicate Centenarului Marii Uniri va avea loc sambata in comuna Pestisani. In program sunt cuprinse prezentari de armament si echipament militar, reconstituirea unei lupte, dar si cantece folclorice si patriotice interpretate de doi mari artisti.
Este vorba de evenimentul intitulat „Primul Război Mondial și Marea Unire din 1918 în conștiința locuitorilor zonei Peștișani-Gorj”. Manifestările vor debuta la ora 10:00, când în sala de festivităţi a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Peştişani se va intona Imnul Naţional al României. Va urma şi o deplasare în Dealul Frânceştilor. Aici, va fi intonat Imnul Regal şi va avea loc reconstituirea unei bătălii.
Cosmin Pigui, primar Peștișani
Autoritățile au pregătit și un program cultural artistic, susţinut de Gheorghe Turda şi Radu Ciordaş.
Cosmin Pigui, primar Peștișani
Manifestările sunt organizate de autorităţile locale din Peştişani, cu sprijinul liceului din localitate, al Fundaţiei „Casa Brâncuşi-Hobiţa” şi al Federaţiei „Societatea civilă românească” din Bucureşti.
Alina Popescu