Autoturisme în valoare de aproximativ 150.000 euro, confiscate de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse au descoperit și indisponibilizat trei autoturisme în valoare totală de 730.000 lei, aflate în atenția autorităților din Germania.

În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetățean georgian, în vârstă de 35 de ani, la volanul unui ansamblu rutier cu platformă înmatriculat în Georgia, care transporta şase autoturisme din Germania pentru Georgia.La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că două dintre autoturisme se află în atenția autorităților din Germania, figurând în bazele de date ca bunuri căutate pentru confiscare.În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „tăinuire”, iar autoturismele în valoare totala de 690.000 lei au fost indisponibilizate de către polițiștii de frontieră, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsuri prin unitatea de parchet.

*De asemenea, la data de 12.12.2024, ora 00:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse s-a prezentat pentru a ieși din țară un cetățean bulgar, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania. Si de această dată, prin interogarea bazelor de date, polițiștii de frontieră au constatat că vehiculul figurează cu alerta „bun pentru confiscare”, emisă de către Germania, iar șoferul nu este în posesia permisului de conducere, declarând că îl are suspendat în Bulgaria.

Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăinuire” și „conducere pe drumurile publice cu permisul suspendat”, iar asupra autoturismului, în valoare de 40.000 lei, s-a luat măsura indisponibilizării.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *