Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat, în această dimineață cu privire la producerea unui eveniment rutier pe bulevardul Decebal, din municipiul Craiova.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova care au stabilit că un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Decebal, ar fi surprins şi accidentat mortal un bărbat, de 55 de ani, din orașul Segarcea, ce s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.