Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, marți dimineață, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, ca urmare a avarierii unei conducte de gaze, în municipiul Râmnicu Vâlcea, în zona Pieței Centrale.
La locul evenimentului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială CBRN. Forțele ISU ajunse la fața locului au constatat că sunt pierderi însemnate de gaze din conducta avariată. A fost anunțat de urgență Distrigaz și SVSU Vâlcea.
Echipajele operative au balizat zona și au realizat un perimetru de siguranță, după care s-au luat toate măsurile necesare pentru protecția populației din zona respectivă.
A fost emis mesaj RO-ALERT, iar conducta de gaz a fost oprită.
Pentru a fi în afara oricărui pericol, pompierii militari au evacuat trei persoane aflate în zona evenimentului.