În această dimineață am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs în municipiul Tg-Jiu, cartier Ursați, în care au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că, în urma incidentului rutier, un bărbat în vârstă de 60 de ani a suferit leziuni. Bărbațul nu a fost încarcerat și a fost conștient, cooperant.
Acesta a fost asistat medical la fața locului, iar ulterior a fost transportat la Unitatea de Primiri-Urgențe a spitalului din Tg-Jiu pentru investigații medicale suplimentare, a transmis ISU Gorj.