PERCHEZIȚII DOMICILIARE LA PERSOANE CERCETATE PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNII DE BRACONAJ

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Teleorman, împreună cu polițiștii din cadrul I.P.J. Giurgiu, Olt, Argeș și polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, Poliției municipiului Alexandria, Turnu Măgurele, Roșiori de Vede, orașului Videle, Biroului pentru Protecția Animalelor, Secțiilor de Poliție rurală nr. 1 Alexandria, nr. 2 Nanov, nr. 3 Vitănești, nr. 4 Roșiori de Vede și nr. 5 Dobrotești, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Alexandria și Videle, au pus în executare 18 mandate de percheziție domiciliară.

Descinderile au avut loc în comunele Rădoiești, Vitănești, Măgura și Orbeasca, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de braconaj.

În urma activităților, au fost descoperite produse de vânat, 33 de câini din rasa ogar, două autoturisme de teren și alte bunuri, acestea fiind indisponibilizate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de 13 bărbați cu vârste între 18 și 57 de ani, toți din județul Teleorman.

Tot în urma perchezițiilor, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale în valoare de 41.500 de lei pentru nerespectarea Legii nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân și pentru nerespectarea H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

În sprijinul polițiștilor, la activități, au fost angrenați luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Teleorman, jandarmi din cadrul I.J.J. Teleorman și Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *