Autoritățile județene au demarat joi, 14 noiembrie un recensământ menit să determine numărul câinilor din curțile gorjenilor. Prin această acțiune s-a dorit identificarea câinilor care nu sunt sterilizați și microcipați, dar și să le aducă la cunoștință deținătorilor de animale, și nu numai, ce obligații au conform legii.
Recensământul a început în satul Pișteștii din Deal, parte a comunei Scoarța, care este considerat un punct sensibil în ceea ce privește câinii fără stăpân, iar în urma acestei acțiuni s-a identificat un număr de 77 de gospodării cu 94 de câini, din care doar 4 erau sterilizați și microcipați.
Acțiunea a beneficiat de suportul primăriei locale Scoarța și al celor doi voluntari Gil Boroiu și Bogdan Cociu, care s-au implicat activ în proces.
Cetateni
Luis Popa, șeful Serviciului Public pentru Protecția Animalelor Gorj