Marius Screciu: Construim cartiere moderne, la standarde europene

„Unul dintre obiectivele mele pentru următorii patru ani este să transform noile cartiere ale Severinului în zone moderne, care să răspundă, pe deplin, cerințelor locuitorilor.

Un exemplu este cartierul Veterani, o zonă în plină dezvoltare, unde lucrăm intens pentru a aduce utilitățile necesare: apă, canalizare și gaze pe 19 străzi. Până la mijlocul verii viitoare, ne propunem să asfaltăm aceste străzi și să transformăm complet întreaga zonă.

Aceste investiții sunt așteptate de ceva vreme și se realizează pentru că cetățenii au înțeles necesitatea donării terenurilor, ce vor servi ca drumuri publice.

Este important ca și ceilalți locuitori să conștientizeze faptul că asemenea proiecte nu pot fi duse la bun sfârșit rapid, ci necesită resurse financiare adecvate și, mai ales, implicarea comunității.

În același timp, pregătim un proiect integrat pentru cartierul Veterani, care va include și zone destinate petrecerii timpului liber, precum și construirea unei creșe noi, pentru a veni în sprijinul tinerelor familii din zonă.

Ne propunem să îmbunătățim calitatea vieții, construind cartiere moderne, adaptate nevoilor actuale, care să contribuie la dezvoltarea orașului și la creșterea confortului locuitorilor!”, a transmis Marius Screciu, primar Drobeta Turnu Severin.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *