Polițiștii Secţiei 13 Poliție Rurală Segarcea au fost sesizaţi de un bărbat, din comuna Bârca, cu privire la faptul că o persoană s-a spânzurat.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, fiind identificat un bărbat de 60 ani, din comuna Bârca.
Din nefericire, acesta a fost găsit spânzurat de grinda de lemn aflată în magazia unei unități de învățământ din comuna Bârca.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj de ambulanță care a constatat decesul.
Trupul bărbatului a fost depus la morgă în vederea efectuării unei expertize medico-legale și stabilirii cauzei decesului.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând a fi propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.