La data de 3 noiembrie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 21 de ani, din Albeni în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat manevra de mers cu spatele pentru a ieşi de pe o proprietate alăturată drumului public, iar la pătrunderea pe partea carosabilă a DJ 675 B, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 32 de ani, din Prigoria, ulterior proiectându-l în sanţ.
În urma impactului, a rezultat rănirea bărbatului de 32 de ani, care a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Târgu Cărbunești pentru a primi îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind 0, urmând să le fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.