Consiliul Județean Olt a fost constituit. Marius Oprescu, la al treilea mandat de șef al CJ Olt: „Responsabilitatea este mare”

Consiliul Județean Olt a fost constituit. Consilierii județeni aleși în iunie 2024 și-au preluat oficial mandatele, miercuri, 23 octombrie 2024, desfășurându-se la Slatina, în sala Europa a Consiliului Județean Olt, ceremonia de constituire a CJ Olt.

În actualul consiliu, Partidul Social Democrat a obținut o majoritate covârșitoare – 20 din cele 32 mandate, în timp ce Partidul Național Liberal are șapte mandate, iar Alianța pentru Unirea Românilor – cinci mandate. Ședința de constituire a fost condusă de cel mai vârstnic dintre consilieri, liberalul Vasile Popa, secondat de cei mai tineri, Ciprian Alexe (PSD) și Ionuț Tobescu (PSD).

Fiecare dintre consilierii validați de Tribunalul Olt a citit jurământul și l-a semnat, ceremonia continuând cu depunerea jurământului de către candidatul PSD care a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al CJ Olt. Marius Oprescu și-a început astfel cel de-al treilea mandat în fruntea județului, acesta declarând că astfel continuă o misiune deloc ușoară.

„Încep al treilea mandat cu gânduri bune, așa cum am început fiecare mandat. Cu gândul la promisiunile făcute cetățenilor din județul Olt, cu gândul de a rezolva aceste promisiuni. Așa cum am spus și în cadrul ședinței, nu este o misiune ușoară, responsabilitatea este mare, dar atunci când lucrurile ies și satisfacțiile profesionale sunt pe măsură”, a declarat Oprescu.

Marius Oprescu: „Nu există program guvernamental de investiții pe care județul Olt să nu încerce să-l acceseze”

Șeful CJ Olt a vorbit și depre obiectivele acestui mandat. „Principalele obiective ale acestui mandat sunt aceleași pe care le-am avut de fiecare dată: să încercăm să dezvoltăm infrastructura din județul Olt, fie ea rutieră, de sănătate, socială sau de mediu, atât cât putem de mult. Nu există măsură pe fonduri europene, să fi fost eligibilă, pe care Consiliul Județean să nu fi accesat-o.

De asemenea, nu există program guvernamental de investiții pe care județul Olt să nu încerce să-l acceseze. Toate aceste lucruri, pe lângă bugetul propriu al CJ Olt, pe care am încercat de fiecare dată să-l drămuim foarte bine, astfel încât, din banii pe care îi avem, chiar dacă ei sunt puțini, să încercăm să facem multe lucruri bune pentru județul Olt ”, a mai spus Oprescu.

Consiliul Județean Olt a fost constituit. Cine sunt consilierii județeni

După ce, în mandatul 2020 – 2024, doar două partide au fost reprezentate, PSD și PNL, la alegerile din vară a reușit să câștige cinci mandate de consilier județean încă o formațiuune politică: AUR. Primul pe lista de consilieri a fost actorul Mugur Mihăescu, cel care a figurat de asemenea și pe lista de la Alegerile Europarlamentare, și care este înscris și în cursa pentru Camera Deputaților.

În următoriii patru ani, cetățenii județului Olt vor fi reprezentați în Consiliul Județean Olt de următorii consilieri județeni: PSD – Virgil Delureanu, Ionuț Ivan, Mariana Matei, Ionuț Pârvu, Titu Vârban, Iulia Vlad, Dorin Postelnicu, Silviu Neacșu, Ion Voicu, Nicolae Vitan, Mirela Vasile, Gabriel Nicolescu, Toma Prună, Cristian Butnariu, Emil Marinescu, Constantin Popescu, Cristian Gheorghe, Crina Jilavu, Ionuț Tobescu, Ciprian Alexe; Partidul Național Liberal – Mariana Gheorghe, Dumitru Căleală, Viorel Rogojinaru, Gigi Ghencea, Tiberiu Pană, Adrian Mulțescu, Vasile Popa; AUR – Mugur Mihăescu, Ovidiu Pătru, Gabriel Braniște, Sorina Iuliana Popa, Teiu Păunescu.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *