Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț au depistat, în zona judeţului Dolj, 16 persoane, două dintre ele având cetăţenie română, care au încercat să intre, în mod fraudulos, în ţară, traversând fluviul Dunărea cu o ambarcaţiune. 14 sunt sirieni.
Cei doi români aveau rolul de a le facilita cetățenilor străini deplasarea pentru a ajunge în ţări din vestul Europei. Având în vedere aspectele constatate, au fost demarate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei.
“Conform protocolului româno-bulgar, cetățenii sirieni au fost preluați de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a precizat Raluca Stanciu, purtător de cuvânt cuvânt al Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj .