Polițiștii doljeni au desfăşurat activităţi informativ- preventive în mai multe unităţi de învăţământ din mediul urban şi rural, de pe raza judeţului Dolj, scopul acestora fiind creșterea gradului de siguranță al elevilor și cadrelor didactice.
La activităţi au participat peste 1300 de şcolari şi preşcoleri şi 80 de cadre didactice.
Temele abordate de poliţişti au vizat prevenirea infracțiunilor comise cu violență, creșterea gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește traficul și consumul de substanțe psihoactive, regimul răspunderii penale și contravenționale al minorilor, precum și consecințele actelor de violență fizică sau psihologică-bullying în unitățile de învățământ.
Totodată, elevilor le-au fost prezentate regulile de circulație și importanța abordării unui comportament corect în calitate de pietoni și bicicliști, pentru prevenirea implicării acestora în evenimente rutiere.
De asemenea, poliţiştii au desfăşurat şi activităţi pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, în cadrul campaniei ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!”, fiind punctată importanța semnalării imediate a oricăror comportamente necorespunzătoare, fie că este vorba despre violență fizică, bullying sau presiuni legate de consumul de substanțe psihoactive.
În cadrul activităţilor, au fost organizate ședințe de informare a cadrelor didactice cu privire la importanța, mecanismul și beneficiile semnalării / sesizării faptelor antisociale săvârșite în unitățile de învățământ, în scopul prevenirii și combaterii delicvenței juvenile și / sau infracționalității în mediul școlar.
La activităţi au participat poliţişti ai Biroului Siguranţa Şcolară, Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Biroului Rutier Craiova, Secţiilor 1, 3 şi 5 Poliţie Craiova, Poliţiei Municipiului Băileşti şi Poliţiei Oraşului Filiaşi şi Segarcea, Secţiilor de Poliţie Rurală 4 Coşoveni, 6 Giubega şi 9 Cetate.