În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie.
Cu această ocazie, au fost folosite aparatele radar, etilotest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 177 de sancţiuni contravenţionale, din care 70 pentru depăşirea vitezei legale, în valoare totală de peste 55.000 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 25 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 6 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 6 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Exemplu:
Depistat la volanul unui autoturism fără permis de conducere și sub influența alcoolului
În noaptea de 20 spre 21 octombrie a.c., în jurul orei 01.00, polițiști din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au oprit pentru control, pe Bulevardul 1 Mai, din localitate, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat, de 34 de ani, din comuna Întorsura.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule anulat.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate, urmând a fi dispuse măsuri legale.