RAZIE A POLIȚIȘTILOR DOLJENI PENTRU ASIGURAREA UNUI CLIMAT CORESPUNZĂTOR DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ

În seara zilei de 19 octombrie a.c., începând cu ora 18.00, până în noaptea de 20 octombrie, ora 02.00, în județul Dolj a fost organizată o acțiune tip „Razie”, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea, combaterea faptelor antisociale și a traficului și consumului de substanțe psihoactive.

În cadrul acțiunii au fost angrenați 232 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, criminalistică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Alături de polițiști s-au aflat și 41 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și ai Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
  
Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, în baruri și în zona societăților cu profil de săli de jocuri de noroc și pariuri sportive, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate și legitimate (prin intermediul aplicației eDAC) – *823 de persoane, fiind verificate și controlate 81 de societăți comerciale, dar și 569 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 192 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 98.000 de lei, dintre care 164 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 19 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, au mai fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, iar alte 6 sancțiuni fiind aplicate la alte acte normative. 

Totodată, forţele de ordine au constat în flagrant delict şi 10 infracţiuni.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a preveni orice eveniment negativ, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

Exemple:

1.În urma controlului efectuat de polițiști în incinta unei societăți comerciale, din municipiul Craiova, s-a constatat faptul că agentul economic nu a evidențiat în aparatul electronic fiscal suma de 2.211 lei, reprezentând diferența dintre soldul scriptic și soldul faptic.

Agentul economic a fost sancționat contravențional conform O.G nr.28/1999, cu amendă în valoare de 30.000 de lei, fiind confiscată și suma de 2.211 lei.

2.Un bărbat, de 37 de ani, din comuna Calopăr, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe șoseaua Deleni, din localitatea Segarcea, fără a poseda permis de conducere.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate, urmând a fi dispuse măsuri legale.

3.O tânără, de 19 ani, din județul Mehedinți, a fost depistată în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Severinului cu viteza de 104 km/h.

Aceasta a fost sancționată contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *