Acțiuni ale polițiștilor vâlceni: 56 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 25.000 lei

În perioada 7 – 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea se vor alătura operațiunii ”Focus on the road”, înscrisă în Programul Operaţiunilor Europene al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).

Obiectivul principal al acțiunii vizează depistarea și sancționarea abaterilor la regimul rutier de natură a distrage atenția de la conducere, pentru prevenirea accidentelor de circulație, ținând cont de pericolul și consecințele circumscrise unor astfel de evenimente.

Astfel, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat o acțiune, iar în urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 56 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 25.000 lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Tot în cadrul acțiunii desfășurate, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 5 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *