Polițiștii orașului Călimănești au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani pentru furt calificat.
În fapt, la data de 1 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați prin plângere scrisă de către reprezentantul unei societăți comerciale, cu privire la faptul că, în cursul zilei de 26 septembrie 2024, persoane necunoscute au sustras din incinta unui magazin mai multe bunuri.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar în urma verificărilor efectuate, a fost stabilită identitatea persoanelor cercetate pentru săvârșirea infracțiunii reclamate.
Astfel, în urma probatoriului administrat, polițiștii au reținut pentru 24 de ore, bărbatul în vârstă de 31 de ani. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, în vederea luării unei măsuri legale.
Polițiștii continuă cerecetările, în cadrul unui dosar penal, pentru furt calificat, sub supravegherea procurorului de caz, în vederea documentăriiîntregii activități infracționale.
„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție„, a transmis IPJ Vâlcea.