Sindicaliștii de la o fostă sucursală a Complexului Energetic Oltenia sunt solidari cu protestele organziate de Federația Națională Mine Energie. În data de 2 octombrie va avea loc un miting la sediul Guvernului României din Piața Victoriei.
Acesta este organizat de FNME. Are ca scop nemulțumirea salariaților față de modificările aduse de noua lege a pensiilor.
Astfel, Sindicatul Liber Independent CET Craiova II a anunțat că susține demersul FNME și participă la acest miting cu o delegație care să reprezinte interesele salariaților S.E Craiova II, conform lui Cătălin Mihai, vicepreședintele Sindicatului Liber Independent CET Craiova II.
Termocentrala din Craiova a făcut parte din Complexul Energetic Oltenia. Se ocupă cu termoficarea în Craiova, dar produce și energie electrică. A fost externalizată din Complexul Energetic Oltenia în cadrul procesului de restructurare aprobat de către Comisia Europeană.