Spre campanie!

Premierul în exercițiu, Marcel Ciolacu, este în campanie de ceva vreme. Zilele trecute a fost la Cluj, fief al Dreptei prin excelență. Iată postări proaspete: „Am vizitat șantierul noului Institut de Cercetare în Inteligență Artificială, realizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UCTN), care va deveni rapid o unitate de elită în domeniu, la nivel european!


350 de cercetători, doctoranzi și masteranzi vor lucra într-un centru tehnologic de înaltă performanță, în urma unei investiții de peste 125 de milioane de lei.


Pe șantierul început toamna trecută se lucrează în ritm susținut și sunt convins ca se va respecta termenul de finalizare, în septembrie 2025.


Clujul se va transforma, astfel, într-un adevărat hub național în Inteligență Artificială, iar UCTN își va lărgi semnificativ numărul de companii internaționale cu care va colabora, pe lângă Volkswagen, Bosch, Emerson sau Continental urmând să demareze proiecte inclusiv cu giganți americani precum Lockheed Martin.


Aceasta este #calea sigură pentru a dezvolta România folosind toate avantajele noilor tehnologii și talentul de excepție al tinerilor din Cluj-Napoca și nu numai!”


Iată altă postare: „Sunt impresionat de ceea ce am vazut și testat azi la AROBS Transilvia Software, una dintre cele mai importante companii de IT din România fondate aici, in Cluj-Napoca.


Nu mă mai poate mira acum de ce AROBS a atins statutul de furnizor global de soluții software și de sistem gata de utilizare de către clienți, bazate pe cele mai recente tehnologii.


Prototipul de mașină electrică fabricat în Cluj, pe care l-am testat câteva minute este o adevărată minune tehnologică 100% românească, ce poate concura cu orice model similar din lume. Iar ceea ce mi-au arătat Voicu Oprean și echipa sa, de la drone la software pentru urmărirea flotelor auto este la cel mai înalt nivel de performanță în lume!


Sunt mândru de faptul că România are asemenea companii și, alături de colegii mei din Guvern și din PSD, voi susține toate firmele locale de IT să participe masiv la programele de digitalizare a infrastructurii informatice a statului. Aceasta este #calea sigură pentru o Românie modernă, eficientă și performantă!”
Sunt curios ce voturi o scoate de la Cluj. Vedem.

Ionuț Catrina

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *