La data de 22 septembrie a.c., ora 21.48, Poliția orașului Strehaia a fost sesizată de un bărbat, din comuna Greci, cu privire la faptul că în localitatea Bâltanele, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Strehaia care, din verificările efectuate, au stabilit că un tânăr de 19 ani, din orașul Strehaia, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 606 D, în localitatea Bâltanele, ar fi acroșat un autoturism ce era staționat pe același sens de mers, în afara părții carosabile, provocându-i avarii.
Conducătorul autoa fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.