Dolj: DOUĂ PERSOANE CERCETATE, ÎN DOUĂ CAUZE PENALE DE TRAFIC DE DROGURI

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a două persoane, în două cauze penale, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În ziua de 19 septembrie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus, în două cauze penale, reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore.

Din cercetările efectuate în primul dosar penal a rezultat că, pe parcursul lunii septembrie 2024, o persoană, de 35 de ani, ar fi deținut și vândut, în mod repetat, diferite cantități de cocaină (drog de mare risc) către consumatori din municipiul Craiova, pentru sume cuprinse între 1.500 și 3.000 de lei.

În urma celor trei percheziții efectuate în ziua de 19 septembrie 2024, au fost descoperite și ridicate mai multe pungi și 17 plicuri conținând o substanță albă pulverulentă, un cântar electronic de mare precizie, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă.

La data de 20 septembrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

De asemenea, din actele de urmărire penală efectuate într-un alt dosar penal, a rezultat faptul că, în intervalul ianuarie – septembrie 2024, o persoană minoră, de 17 ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de canabis și rezină de canabis (droguri de risc) către consumatori din județul Dolj.

Contactul inițial între persoana cercetată și clienți s-ar fi realizat prin intermediul unor aplicații de comunicare online pentru stabilirea cantității de drog, a prețului și a locului de întâlnire, pentru realizarea tranzacției.

În urma percheziției efectuate la domiciliul acesteia, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.

A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acțiunile au  beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *