În ziua de 11 septembrie, șeful Postului de Poliție Berlești, domnul Glăvan a dus alimente unui bătrân cu piciorul amputat care locuiește singur pe raza comunei unde polițistul își desfășoară activitatea.
Despre gestul făcut de polițist, s-a aflat abia ieri, de la un sătean care l-a fotografiat la locuința bătrânului.
Întrebat de ce nu a făcut mai multe fotografii și nu a făcut public gestul său, dl. Glăvan a spus: „Aceste fapte se fac în tăcere. Nu am simțit că trebuie să știe lumea despre ce am făcut. Încă de când am venit în comună am încercat să arăt că protecția și ajutorul polițistului nu se limitează doar la aplicarea legii, ci și la sprijinirea celor în nevoie.”
În acest caz s-au implicat și autoritățile locale, care au făcut demersuri pentru a găsi o persoană care să-i ofere bătrânului asistență pentru deplasare, hrănire și alte necesități zilnice.
Un astfel de gest poate inspira mai mulți oameni să fie atenți la cei din jur și să ofere ajutor atunci când este necesar.