Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat, la data de 17 septembrie a.c., trei percheziții domiciliare, în județul Argeș.
Activitățile au fost efectuate în două cauze penale privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, precum și de efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada iulie – septembrie 2024, doi bărbați, de 28 și 32 de ani, ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de cristal 3-CMC ( drog de mare risc), canabis (drog de risc) și substanțe psihoactive sub formă de cristale (2 MMC și 2CMC) către consumatori din județul Argeș.
Pentru administrarea probatoriului, în cursul zilei de 17 septembrie a.c., au fost efectuate trei percheziții domiciliare, în urma cărora au fost descoperite și ridicate aproximativ 10 grame de substanță, susceptibilă a fi drog de mare risc, 30 de grame de substanță vegetală, susceptibilă a fi drog de risc, 3.100 de lei și 200 de euro, precum și mai multe instrumente utilizate la porționarea drogurilor.
În baza mandatelor de aducere, cele două persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, în vederea continuării cercetărilor.
Față de acestea, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar la data de 18 septembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului din Argeș a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, transmit reprezentantii Politiei Romane.