La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 12:55, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 546, între comuna Brebeni și municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o femeie, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat, în vârstă de 76 de ani, din comuna Brebeni.
În urma evenimentului rutier, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.