Evenimentul „Zilele Prevenirii Dezastrelor” s-a desfășurat în perioada 13-15.09.2024 (în Scuarul „Mircea cel Bătrân” din municipiul Râmnicu Vâlcea și pe Dealul Capela) și au participat Asociația Energia Inteligentă, Câini de Salvare București, Academia Titi Aur, ISU și Primăria Râmnicu Vâlcea.
Scopurile principale ale acestor activități au fost responsabilizarea comunității locale cu privire la diversele situații care pot pune în pericol viețile omenești, pregătirea personalului propriu și al cetățenilor, precum și colaborarea dintre entitățile din sectorul public și privat, care lucrează pentru dezvoltarea, implementarea și utilizarea unor proceduri de căutare și salvare cât mai eficiente.
Departamentul pentru Situații de Urgență, prin parteneriatele încheiate, urmărește creșterea gradului de conștientizare a măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență și a posibilelor accidente.
Pe parcursul celor 3 zile, peste 1000 de vâlceni, și nu numai, au asistat și participat la diferite tipuri de exerciții, demonstrații de dresaj canin, sesiuni de conștientizare în ceea ce privește utilizarea câinilor în activități de căutare-salvare, precum și acțiuni de responsabilizare în trafic.