La data de 12 septembrie a.c., ora 13.34, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că, pe D.N. 56, între localitățile Perișor și Giubega, a avut loc un eveniment rutier.
Agentul de poliție Cerăceanu Cristina-Adriana ce se deplasa către municipiul Băilești, urmând să intre în serviciu la ora 14.00, a intervenit imediat pentru a acorda primul ajutor, rămânând la fața locului până la sosirea echipajelor medicale.
Din verificările efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Băilești s-a constatat faptul că un bărbat, de 38 de de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 56, între localitățile Perișor și Giubega, din cauze ce urmează a fi stabilite ulterior, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu șanțul de colectare a apei.
În urma evenimentului, conducătorul auto a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la spital, conștient și cooperant.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, polițiștii desfășoară activități pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunili de vătămare corporală din culpă.