Dolj: CERCETĂRI SUB ASPECTUL SĂVÂRŞIRII INFRACŢIUNII DE SCHINGIUIREA ANIMALELOR. SANCŢIUNI ÎN VALOARE DE 17.000 DE LEI APLICATE DE POLIŢIŞTI

În continuarea cercetărilor desfăşurate, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Dolj au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de schingiuirea animalelor.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 17.000 de lei, pentru nerespectarea unor prevederi legale privind protecţia animalelor.

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că, la data de 30 august a.c., o femeie de 76 de ani, din comuna Întorsura, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale, ar fi aplicat mai multe lovituri unui exemplar canin, care ulterior ar fi fost abandonat pe câmp de către fiul acesteia, un bărbat de 54 de ani, din Craiova.

Deplasandu-se la locuinţa femeii, poliţiştii au găsit un alt căţel, stabilindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile de bunăstare şi deținere a acestuia.
Astfel, poliţiştii au  aplicat o sancţiune contravenţională conform Legii 205/2004, în valoare de 5.000 lei.

Totodată, pentru eliminarea oricărei situaţii de pericol în care s-ar putea afla căţelul, poliţiştii au emis un ordin de plasare în adăpost, animalul fiind încredințat unei asociații care oferă servicii de adăpostire a animalelor aflate în pericol.

De asemenea, bărbatul de 45 de ani care a abandonat căţelul, a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Legii 205/2004, referitoare la abandonarea animalelor, cu amendă în valoare de 12.000 lei.

Cercetările sunt continuate de poliţişti, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie legală prin unitatea de parchet competentă.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *