După ce anii trecuți a fost reabilitată baza sportivă, iar corpul central al școlii a fost renovat, în această toamnă, școala a fost dotată cu mobilier școlar și didactic.
Ca și în cazul altor unități școlare din oraș, mobilierul a fost achiziționat în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene „Creșterea Capacității de Reziliență a Sistemului Educațional din Municipiul Craiova prin dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale – Craiova Educată”.
Sălile de clasă au fost dotate cu 390 de seturi reprezentate de pupitru individual cu scaun pentru elevi, 31 de catedre și scaune pentru profesori sau dulapuri pentru depozitarea materialelor.
De asemenea, în cursul acestei veri, în cadrul aceluiași proiect, sala de sport a școlii a fost dotată cu echipamente sportive, fiind livrate saltele și alte echipamente pentru practicarea gimnasticii, masă complet echipată pentru practicarea tenisului de masă, panou de baschet, poartă de handbal și set complet pentru volei.