Pompierii pirotehnicieni au intervenit pentru ridicarea unui element de muniție neexplodată, în localitatea Bujoreni.
La locul evenimentului s-au deplasat și lucrători din cadrul poliției, care au asigurat zona până la sosirea pirotehnicienilor.
Specialiștii ISU au constatat că obiectul se afla la marginea drumului comunal, unde se efectuau lucrări pentru racordarea cu gaz a localității.
Bomba de aruncator (de proveniență românească) de calibru 120 mm, fără focos și fără stabilizator, dar cu încărcătură de TNT, datând din Primul Război Mondial, a fost ridicat și va fi transportat în depozitul special destinat, ulterior urmând a fi distrus.
Se continuă cercetările pentru a se stabili dacă mai sunt alte elemente de muniție în zona respectivă.
Nu au fost victime sau pagube materiale.