A început livrarea mobilierului școlar în cadrul lotului 1 al programului finanțat din fonduri europene „Creșterea Capacității de Reziliență a Sistemului Educațional din Municipiul Craiova prin dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale – Craiova Educată”. Toate școlile care au solicitat participarea la proiect vor beneficia de aceste dotări.
La Colegiul Național „Frații Buzești” au fost montate și recepționate module individuale, constând în bănci și scaune cu reglabile pe înălțime pentru elevi, precum și catedre și scaune pentru cadrele didactice. De asemenea, clasele au fost echipate cu dulapuri pentru depozitarea materialelor.
Tot în această vară, în cadrul aceluiași proiect, lotul 4, au fost livrate la Colegiul Național „Frații Buzești” și materiale și echipamente sportive. Astfel, elevii vor beneficia în noul an școlar de echipamente noi, cum ar fi saltele de gimnastică, echipamente pentru orele de gimnastică, mese pentru tenis de masă sau echipament pentru practicarea voleiului.
Dotările nu sunt destinate doar școlilor și liceelor, ci și grădinițelor din oraș. Și grădinița care aparține de Colegiul Național „Frații Buzești” a fost echipată cu mobilier nou, incluzând pătuțuri, mese și scaune pentru activități, precum și dulapuri pentru depozitarea jucăriilor.
Acțiunea de livrare a mobilierului se află în plină desfășurare, urmând ca noile echipamente să fie livrate și montate în perioada următoare și în alte unități de învățământ.