Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au desfășurat o acțiune de verificare a legalității transportului de persoane.
Astfel, polițiștii au acționat pe Drumul Național 64, unde au verificat 7 autovehicule destinate transportului de persoane.
În urma activității desfășurate, polițiștii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 22.000 de lei.
Dintre aceasta, 6 au fost aplicate în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 3 au fost aplicate pentru legi speciale.
De asemenea, au fost efectuate testări cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative în toate cazurile.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare!