11 focuri trase de polițiști pentru a opri un șofer din Olt

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana au fost puși la încercare de un șofer de 33 de ani din Slatina. Conducătorul auto nu a oprit la semnalul oamenilor legii.


S-a întâmplat duminică noapte, în localitatatea Brebeni. Întrucât șoferul nu s-a supus măsurii, polițiștii l-au urmărit și au executat 11 focuri de avertisment cu armamentul din dotare. La scurt timp, în localitatea Izvoarele, acesta a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Suspectul nu poseda permis, iar la controlul corporal a fost găsit asupra sa material vegetal, de culoare verde-olive.


Tânărul a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu cel DrugTest, rezultatele fiind negative.
El a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propuneri legale.
Cercetările continuă în acest caz.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *