Târgu Jiu: Accident de circulație pe noua centură

Un grav accident de circulație a avut loc în noaptea de duminica 26 august, pe noua centură a Târgu Jiului, pe segmentul Romanești-Drăgoieni.

Conform martorilor, în eveniment au fost implicate două autoturisme. Soferul unei Mazda a încercat să întoarcă mașina, moment în care a fost lovit un un alt autoturism marca BMW.

Echipele de intervenșie ale ISU Gorj se află la fața locului.

În jurul orei 23:00 am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe centura municipiului Tg-Jiu (între Botorogi și strada Ana Ipatescu) în care ai fost implicate 2 autoturisme.

La fața locului s-ai deplasat doua autospeciale pentru descarcerare si patru ambulante din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că în evenimentul rutier au fost implicate sapte persoane ( 3 bărbați, 3 femei și un copil în vârstă de 9 luni), una dintre acestea fiind încarcerată.

S-a intervenit pentru extragerea din autoturism a persoanei încarcerate, concomitent cu acordarea primului ajutor calificat celorlalte victime.

Doua persoane de sex masculin cu vârste de 17 și 21 de ani, trei persoane de sex feminin cu vârste de 20, 28 și 36 de ani și copilul în vârstă de 9 luni au fost transportați la Unitatea de Primiri-Urgențe a Spitalului din Tg-Jiu.

Un bărbat a fost evaluat medical la fața locului, dar e refuzat să fie transportat la spital pentru investigații medicale„, a transmis ISU Gorj.

foto Radare si echipaje de politie Gorj

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *