Un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitata Cetate, a părăsit partea carosabilă, intrând într-un copac.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii secției împreună cu polițiști rutieri din cadrul Poliției Municipiului Calafat, care au stabilit faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Cetate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Portului, din comuna Cetate, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a părăsit partea carosabilă, intrând în impact cu un copac”, a transmis IPJ Dolj.
În urma evenimentului rutier, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat cu elicopterul SMURD la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Întrucât nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, conducătorului auto îi vor fi recoltate probe biologice.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.