Autorităţile din Vâlcea au solicitat, sâmbătă seara, elicopterul SMURD pentru un băiat de 14 ani, care a fost accidentat grav de o maşină în timp ce se deplasa cu trotineta pe un drum comunal.
Accidentul a avut loc sâmbătă, în localitatea Berbeşti. La volanul autoturismului care l-ar fi acroşat pe băiat se afla un tânăr de 19 ani.
„Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că un minor în vârstă de 14 ani, din localitatea Mateeşti, în timp ce se afla pe o trotinetă, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma verificărilor, ar fi fost acroşat de către un autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr de 19 ani, din localitatea Alunu. În urma impactului, minorul a fost rănit şi transportat la unitatea medicală din oraşul Horezu. De asemenea, a fost solicitat un elicopter SMURD pentru ca minorul să fie transportat la Spitalul de Urgenţă din municipiul Craiova”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Eduard Văduva, pentru realitatea.net.