Edilitara Public a demarat începând de ieri, lucrările de reparații curente pe str. Ana Ipătescu, tronsonul cuprins între intersecția cu str. Unirii și str. 9 Mai.
Sunt în desfășurare lucrările de frezare a stratului de uzură. Se va așterne un nou strat de asfalt, iar apoi se vor ridica la cotă capacele de cămine.
„Rugăm participanții la trafic să circule cu prudență pe acest sector de drum. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere,” transmit reprezentanții Edilitara.