Autoritatile din Targu Jiu se pregatesc sa puna in functiune Sala Sporturilor din municipiu. Construirea Salii a costat doua milioane de euro. Fondurile au fost alocate de Compania Nationala de Investitii.
Recepţia clădirii a avut loc săptămâna trecută. Mai sunt însă necesare fonduri pentru achiziţia mobilierului necesar, astfel încât Sala Sporturilor să fie pusă în funcţiune. Autorităţile locale vor organiza pe 2 martie o licitaţie pentru cumpărarea mobilierului necesar pentru Sala Sporturilor, astfel încat aceasta să devină funcţională. Suma aprobată pentru achiziţia obiectelor respective de mobilier este de peste 45.000 de lei.
Arena din Targu Jiu are 1.223 de locuri si este una dintre cele mai moderne de acest tip din tara.