Potrivit ANM, urmează alte două zile cu temperaturi sufocante, de până la 40 de grade Celsius. Meteorologii au emis noi avertizări cod portocaliu și galben de caniculă. Un cod galben de caniculă este valabil și luni, în 15 județe și în București.
Cod galben de caniculă și disconfort termic Marți,13 august, în Crișana, sud-vestul Transilvaniei, nord-estul Munteniei, sud-vestul Dobrogei, Carpații Meridionali și Occidentali va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35…38 de grade. Local minimele nu vor coborî sub 20 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală. Cod portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate În Banat, Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei, canicula se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, astfel că maximele, în marea lor majoritate vor fi de 39…40 de grade. Minimele vor fi de 21…22 de grade, izolat de până la 24 de grade în sudul Banatului și vor caracteriza o noapte tropicală.