Circulația rutieră s-a deschis pe Valea Oltului de miercuri, 7 august, de la ora 20.00 – fiind permisă de acum încolo pe toată perioada zilei și a nopții. Restricția se ridică mai devreme cu două zile decât termenul prevăzut. Rămâne restricția pentru autovehiculele mai grele de 7,5 tone până vineri, 9 august, transmite hotnews.com.
„Din această seară, DN7 este deschis permanent, inclusiv pe sectorul Boița- Lazaret!
Un pas important pentru construcția Autostrăzii Sibiu – Pitești a fost parcurs cu ocazia finalizării acestor lucrări, care au durat aproximativ o lună.
Intervențiile în zona critică a versantului de pe Valea Oltului au fost încheiate cu două zile mai devreme față de graficul asumat de antreprenorul turc.
Românii au dovedit că sunt solidari cu proiectele de interes național şi le mulțumesc pentru înțelegerea şi răbdarea de care au dat dovadă!”, transmite ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe pagina de facebook.