FRG a anunțat că a cerut publicarea analizei detaliate și justificare pentru cele nouă gimnaste participante în finala de la sol, dar și că a depus două memorii la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
„Într-o scrisoare adresată d-lui Morinari Watanabe – Președintele FIG, Carmencita Constantin, președintele FRG, cere prezentarea analizei detaliate și justificarea notelor la Dificultate si Execuție obținute de Sabrina Maneca Voinea. Sabrina a fost penalizată cu o zecime pentru o ipotetică ieșire din covor, care poate fi dovedită că a fost eroare de arbitraj.
În același timp FRG a solicitat ca în spiritul transparenței să se facă publice analiza detaliată și justificare pentru cele 9 gimnaste participante în finala de la sol, pentru a putea oferi un răspuns oficial gimnastelor, comunității gimnasticii din România, autorităților guvernamentale și de stat, media națională și internațională.
Totodată Federația Română de Gimnastică a depus la Tribunalul de arbitraj sportiv (TAS) două memorii, urmând procedurile acestuia: unul referitor la modul de soluționare al contestației gimnastei Jordan Chiles, după anunțarea clasamentului.
Cel de-al doilea, pentru felul în care au fost soluționate contestațiile pentru Sabrina Maneca Voinea și Jordan Chiles.
Apreciind impactul negativ asupra Anei Maria Bărbosu și Sabrinei Maneca Voinea, Federația Română de Gimnastică urmărește prin demersurile sale corectarea greșelilor de arbitraj și repunerea în drepturi a sportivelor noastre„, se arată în comunicatul Federației Române de Gimnastică.