Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Valea Danului, care ar fi plecat voluntar de la o stână în cursul zilei de joi, a fost salvat de pe munte de către o echipă formată din poliţişti, jandarmi şi salvamontişti, care erau în căutarea altui bărbat dat dispărut.
„Pe parcursul activităţilor, o altă persoană a fost găsită în zona montană. Bărbatul găsit, altul decât cel căutat, se afla în stare de pericol ca urmare a leziunilor şi stării medicale în care a fost găsit. Cel în cauză a fost identificat în persoana unui bărbat de 56 de ani, din Valea Danului, din primele verificări rezultând că acesta ar fi plecat voluntar în ziua de joi, 01 august, de la o stână de pe raza comunei Sălătrucu. Bărbatul a fost coborât din punctul în care a fost găsit, de către o echipă formată din poliţişti, jandarmi şi salvamontişti, pentru a fi preluat de un echipaj medical şi transportat la spital”, au transmis reprezentanţii IPJ Argeş.