Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Acesta a fost prins în flagrant delict, de către un echipaj de jandarmi, pe o stradă din municipiul Craiova, în timp ce ar fi comercializat două doze de cocaină.
De asemenea, asupra acestuia au fost descoperite, pregătite pentru vânzare, alte trei doze din același drog de mare risc.
La data de 28 iulie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.
La data de 29 iulie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, transmite IPJ Dolj.