Lucruri de vară…

Două treburi ne-au reținut atenția zilele astea din postările premierului României, Marcel Ciolacu. Prima chestie – întâlnirea cu Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, țara care deține Președinția Consiliului U.E.: „Am avut astăzi o discuție pragmatică cu Prim-Ministrul Ungariei, domnul Viktor Orban, pe subiectele de interes comun ale cooperării noastre bilaterale. Schimburile noastre comerciale se ridică la aproximativ 13 miliarde de Euro și am agreat împreună cu omologul maghiar că există în continuare un potential neexploatat.

I-am transmis premierului Orban că dorim să lucrăm împreună pentru consolidarea unei agende bilaterale pozitive, în beneficiul cetățenilor noștri, indiferent de etnie. Totodată, am convenit să începem studiile de fezabilitate privind realizarea unui proiect fanion la nivel bilateral – legătura #feroviară de mare viteză Budapesta–București, un proiect strategic, de interes regional, cu impact la nivelul rețelelor feroviare din regiunea Europei Centrale.

Ungaria deține Președinția Consiliului UE în acest semestru, iar, în această calitate, România se bazează pe acțiunea onestă a Ungariei pentru consolidarea Agendei strategice europene. Totodată, i-am mulțumit Prim-ministrului Viktor Orban pentru susținerea fără echivoc a aderării României la spațiul #Schengen și cu frontierele terestre.”
Acum, ungurul a promis, sperăm să se și țină de cuvânt…
Al doilea aspect, extrem de plăcut pentru noi, gorjenii – introducerea Ansamblului Monumental al lui Brâncuși în patrimoniul UNESCO: „După 33 de ani de demersuri, Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“, realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, a intrat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Această recunoaștere internațională reprezintă atât un tribut artistic profund pentru valoarea operelor marelui Constantin Brâncuși, cât și o oportunitate pentru Târgu Jiu și regiunea Olteniei de a atrage vizitatori din întreaga lume, care să se conecteze cu istoria și tradițiile românești.

Felicitări tuturor celor care au contribuit la această reușită!”
Constantin Brâncuși merita asta. Iar de zilele trecute e realitate!

Ionuț Catrina

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *