Meteorologii anunță o răcire a vremii în a doua parte a acestei săptămâni. Astfel, în locul caniculei vin ploile, care vor traversa majoritatea zonelor și vor răcori atmosfera. Temperaturile vor fi mai mici cu peste 10 grade Celsius.
De ploi va fi afectată cea mai mare parte a țării „chiar din această după-amiază”, în mod deosebit zonele montane, apoi în partea de centru, vest, sud-vest a țării. Acolo, canitățile de precipitații pot depăși 15-25 de litri pe metru pătrat. Vor fi posibile și căderi de grindină. Mai rămânem pe un fond de vreme caldă astăzi, pentru că în sud și sud-est temperaturile se vor apropia – și vor depăși ușor – 35 de grade. Tot astăzi intră în vigoare un cod galben pentru caniculă, însă de mâine vremea va fi instabilă, se va răcori chiar și în partea de sud-est a țării, astfel încât temperaturile la nivelul întregii țări să se situeze între 22 și 28, cel mult 29 de grade.