Aceasta se derulează pe timpul sezonului estival și are ca scop conștientizarea turiștilor cu privire la faptele antisociale care le pot afecta siguranța. Jandarmii, alături de reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniu vor fi prezenți în zonele turistice și de agrement, parcuri, tabere școlare, pentru desfășurarea unor activități informativ-educative, cu caracter preventiv.
O acțiune subscrisă campaniei în derulare s-a desfășurat, sâmbătă, 6 iulie a.c., în municipiul Orșova și Clisura Dunării, la care au participat, jandarmii din cadrul compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică(DSP) Mehedinți.
Cu această ocazie, cetățenii au fost informați cu privire la respectarea normelor de conviețuire socială, consecințele juridice ale comportamentelor antisociale, modalități de sesizare ale unor fapte de natură penală sau contravențională.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au oferit câteva puncte de reper referitoare la riscurile de natură personală, socială sau legală la care se supun consumatorii de droguri, fiind distribuite pliante cu recomandări pe această temă.
Pentru un plus de siguranță și în special pentru evitarea neplăcerilor pe timpul vacanței petrecute în zonele de agrement din județul Mehedinți, jandarmii transmit cetățenilor următoarele recomandări preventive:
* să acorde o atenție deosebită copiilor, care se pot rătăci cu ușurință în locurile aglomerate;
* să nu lase bunuri de valoare, în camerele de hotel, pe plajă sau în autoturisme;
* să se asigure întotdeauna că au încuiat ușa și au închis ferestrele camerei unde sunt cazați;
* să închidă autoturismele și să le parcheze în locuri special amenajate și iluminate corespunzător;
* să acorde atenție deosebită bunurilor și obiectelor personale (genți, poșete, bagaje etc.);
* să solicite sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență – 112 sau prin sesizarea celei mai apropiate patrule, atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârșirea unor astfel de fapte.
Activități similare vor continua pe toată perioada sezonului estival, în toată zona de competență teritorială.