Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care redefinește utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale şi prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea.
Prin acest proiect, PNL protejează valoarea inalienabilă a semnăturii olografe, creează pentru fiecare român posibilitatea să primească o semnătură electronică emisă de o autoritate publică pe care să o folosească în raport cu statul, creează un cadru flexibil pentru semnăturile electronice avansate și certificate și permite tuturor actorilor economici să își stabilească de comun acord regulile pentru folosirea semnăturilor electronice între ei.
Un punct cheie al proiectului este stabilirea condițiilor de validitate a semnăturilor electronice, subliniind că expirarea certificatului care a fost utilizat pentru aplicarea unei semnături nu influențează valabilitatea documentului semnat. De asemenea, actul normativ prevede că actele juridice în format electronic, semnate conform legislației, vor avea aceleași efecte juridice ca și omologii lor în format tipărit.
Modificările propuse includ și o actualizare a periodicității de validare a certificatelor pentru semnături electronice avansate, limitând durata maximă de valabilitate la doi ani, cu excepția certificatelor emise pentru cărțile electronice de identitate, care vor avea o valabilitate de până la cinci ani.
“Proiectul, care a fost inițial adoptat de Senat pe 30 octombrie 2023, deschide calea spre o simplificare majoră a tranzacțiilor electronice și îmbunătățește cadrul legislativ pentru adaptarea la noile tehnologii. Implementarea acestui proiect este o etapă importantă în promovarea transformării digitale și a securității cibernetice în România”, a transmis Laurențiu Cazan, secretar General PNL Vâlcea.
Cătălin Pasăre