Au fost semnate două dintre contractele în vederea realizării celor 100 de blocuri destinate tinerilor din Târgu Jiu. Locuințele vor fi ridicate în cartierul Narciselor.
Apartamentele vor fi repartizate începând cu anul 2025. Cele două contracte cumulează 84 de blocuri, în valoare de aproximativ 30 de milioane de euro. Edilul Marcel Romanescu a fost la fața locului alături de administratorii firmelor care vor realiza investiția.
Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu
Reprezentanții celor două firme au vorbit despre câteva dintre lucrările efectuate în țară. Ambele societăți sunt pentru prima oară în Gorj.
Andrei Roșulescu, administrator RO Construct Center
Silviu Mototolea, administrator Gaudi Design Construct
Pentru a fi eligibili, tinerii trebuie să îndeplinească anumite condiții. Printre acestea se numără limita de vârstă de până la 35 de ani și domiciliul în municipiul Târgu Jiu.
Cătălin Pasăre