Doi gorjeni s-au ales cu dosare penale, după ce ar fi condus sub influența drogurilor, respectiv a alcoolului.
În primul caz este vorba despre un bărbat de 44 de ani, din Târgu Jiu. Acesta a fost depistat în timp ce conducea drogat pe un drum din Pârâul de Pripor.
Ioana Nanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj
De asemenea, polițiștii au oprit pentru control, la Vârț, un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Târgu Jiu. Acesta a fost testat de cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ioana Nanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj