De când a preluat frâiele primăriei Scoarța, Ion Stamatoiu spune că, în mare parte, a reuşit să ducă la îndeplinire proiectele pe care şi le-a propus.
Printre cele mai importante realizări ale primarului se numără modernizarea drumurilor, modernizarea și dotarea obiectivelor culturale și unităților de învățământ din comună, modernizarea dispensarului uman, dar și investițiile făcute pentru introducerea rețelei de apă și canalizare în fiecare gospodărie.
Ion Stamatoiu, primar comuna Scoarta
Tarifele pentru serviciile de apă și canalizare achitate de cetățenii comunei Scoarța sunt mai mici față de cei de la oraș.
Ion Stamatoiu, primar comuna Scoarta
Cetățenii vor fi obligați să se racordeze la rețeaua de canalizare, a mai declarat primarul Ion Stamatoiu.
Ion Stamatoiu, primar comuna Scoarta